De asemenea, este posibil ca un copil sa nu gaseasca cuvintele care sa exprime ceea ce simte. O modalitate buna de a-l ajuta sa faca altfel este ca parintii sa se joace cu el. Copilul isi poate dezvalui ingrijorarea facand papusile si figurinele sa vorbeasca sau desenand o activitate a zilei. Jocul ii permite copilului sa se distanteze de situatia care il preocupa si sa exploreze solutii. Cand parintii se alatura, copilul se va simti ascultat si asta ajuta la scaderea nivelului de stres al acestuia.

Exista insa copii care refuza contactul si se indeparteaza. Pentru a evita acest tip de situatie, trebuie acordat mai mult timp copilului. Intr-adevar, un copil se poate izola, deoarece se teme sa deranjeze un parinte care este adesea absent. Copilul va sti cand parintele este acolo pentru el daca vede ca acesta este disponibil si dispus sa-l asculte. Asadar este important ca toti membrii familiei sa se intalneasca si sa aiba un moment al serii pe care cu totii sa-l respecte.

Cateva sfaturi pentru o mai buna comunicare

Este important ca un parinte sa-i arate copilului ca emotiile lui sunt legitime si sa recunoasca impactul pe care o situatie il poate avea asupra lui. Pe de alta parte, trebuie evitate intrebari, comentarii sau sfaturi, deoarece acestea pot determina copilul sa se simta incompetent.

Ar trebui evitat ca parintii sa puna prea multe intrebari. Unii copii considera acest lucru intruziv. In schimb, parintii pot formula o parere insa trebuie sa lase copilul sa se deschida in propriul ritm. Daca nu este receptiv la o discutie individuala, se poate vorbi cu el in timp ce se joaca sau in timpul unei plimbari in aer liber.

In prezent, diversi sociologi si psihologi avertizeaza asupra efectelor negative ale acestui fenomen social. In primul rand, preocuparea excesiva a parintilor pentru copiii lor se traduce printr-o generatie de copii anxiosi si nesiguri. In unele cazuri, acest fapt, duce chiar la probleme de sanatate.

Evident, este normal ca parintii sa isi doreasca tot ce este mai bun pentru copiii lor si sa incerce sa ii protejeze de rau. Cu toate acestea, urmarea unui model parental bazat pe o protectie excesiva depaseste limitele unei relatii parinte-copil sanatoase, din punct de vedere psihologic. Astazi, se vorbeste adesea despre un exces in educatia copiilor sau a parintilor care sunt prea implicati in viata copiilor lor.

Ce este hipervigilenta parentala?

Scopul de a fi parinti buni va fi intotdeauna principalul obiectiv al tuturor. Uneori, insa, aceasta motivatie poate fi exprimata prea puternic. Prin urmare, hipervigilenta se refera la parintii care sunt prea implicati in viata copiilor lor.

Aceasta supraprotejare poate interfera cu – viata profesionala a unui tanar si ii poate limita autonomia si independenta. Prin urmare, parintii trebuie sa gaseasca un echilibru in protectia oferita copilului lor si sa evite sa cada in capcana hipervigilentei.

Anumite atitudini din partea parintilor indica aparitia acestei supraprotectii si anume:

• rasfatarea copilului in exces;
• atribuirea unor multiple sarcini cum ar fi: activitatile scolare si extracuriculare;
• luarea deciziilor pentru el;
• anticiparea dorintelor copilului;
• evitarea cu orice pret ca acesta sa se plictiseasca. Astfel parintii cumpara tot felul de dispozitive precum tablete, console de jocuri video si tot ceea ce este la moda.
• folosirea cuvintelor precum „saracul, el este mic, este obosit” sau alte cuvinte similare, pentru a-l scuza si chiar pentru a indeplini anumite sarcini pentru el;
• hiperstimularea copilului;
• supravegherea acestuia in orice moment.

Desi poate parea a fi modul ideal de a creste un copil, hipervigilenta parentala nu face decat sa produca adulti nesiguri si exagerat de perfectionisti.