Florența în trei zile, orașul în care s-a născut Renașterea
În secolul al XV-lea, un oraș de câteva zeci de mii de locuitori, condus de o familie de bancheri, a schimbat felul în care Europa privea arta, arhitectura și omul. Florența familiei Medici i-a avut, în aceleași decenii, pe Brunelleschi, Donatello, Botticelli, Leonardo da Vinci și Michelangelo. Centrul ei istoric e înscris din 1982 în patrimoniul UNESCO și se parcurge aproape în întregime pe jos.
Concentrarea de capodopere e atât de mare încât a dat numele unei stări ciudate. În 1817, scriitorul francez Stendhal a descris amețeala și palpitațiile simțite la ieșirea din biserica Santa Croce, copleșit de frumusețe. În 1979, o psihiatră florentină a observat aceleași simptome la zeci de turiști și a numit fenomenul sindromul Stendhal.
Domul și cupola lui Brunelleschi
Catedrala Santa Maria del Fiore a stat zeci de ani cu o gaură uriașă în acoperiș. Nimeni nu știa cum se poate construi o cupolă atât de mare. Filippo Brunelleschi, un aurar devenit arhitect, a găsit soluția: o cupolă dublă, ridicată între 1420 și 1436 fără schelele de lemn obișnuite, cu cărămizi așezate în model de spic, care se susțineau singure pe măsură ce urcau. A folosit aproximativ 4 milioane de cărămizi. Și astăzi e cea mai mare cupolă de zidărie din lume. Pentru ridicarea pietrelor, Brunelleschi a inventat macarale și scripeți noi, acționați de boi, care au uimit Florența.
Urcarea până în vârf are 463 de trepte, pe culoarul îngust dintre cele 2 cupole, iar la jumătatea drumului se trece pe lângă frescele Judecății de Apoi. Biletele se rezervă pe ore, cu zile înainte. Clopotnița lui Giotto, de alături, are 414 trepte și oferă, în schimb, vederea perfectă asupra cupolei.
În fața catedralei, Baptisteriul are celebrele uși de bronz aurit ale lui Ghiberti, pe care Michelangelo le-ar fi numit Porțile Paradisului. Cele din fața clădirii sunt copii, iar originalele se află în muzeul catedralei.
Galeria Uffizi
Fostul palat al birourilor administrației Medici adăpostește una dintre cele mai importante colecții de pictură din lume. „Nașterea lui Venus” și „Primăvara” lui Botticelli, „Buna Vestire” a tânărului Leonardo, Tondo Doni, singura pictură pe lemn terminată care i se atribuie cu certitudine lui Michelangelo, Rafael, Tițian și Caravaggio se află sub același acoperiș. Galeria a fost deschisă publicului încă din 1765, ceea ce o face unul dintre primele muzee moderne ale Europei.
Fără rezervare, coada poate ține 2-3 ore vara. Biletul cu oră fixă, cumpărat online, și o vizită de 3-4 ore, cu pauze, sunt rețeta potrivită.
David, la Galeria Accademia
Statuia lui David, cioplită de Michelangelo între 1501 și 1504, are 5,17 metri și a fost scoasă dintr-un bloc de marmură abandonat cu decenii înainte de alți sculptori, care îl considerau ratat. Michelangelo avea 26 de ani când a început lucrul.
Statuia a stat aproape 4 secole în piața din fața Palatului Vechi și a fost mutată în galerie în 1873, pentru a fi protejată. Cea din piață e o copie. Pe holul care duce spre ea, sculpturile neterminate ale lui Michelangelo, cu trupuri care par să iasă din piatră, impresionează la fel de mult.
Ponte Vecchio și Palatul Pitti
Ponte Vecchio, podul cu case și prăvălii construite chiar pe el, datează din 1345. Inițial, aici lucrau măcelarii, care aruncau resturile direct în râu. În 1593, ducele Ferdinand I i-a alungat și i-a înlocuit cu aurari și bijutieri, care ocupă podul și astăzi. Deasupra prăvăliilor trece un coridor secret, construit pentru ca familia Medici să traverseze orașul fără să se amestece cu mulțimea. În 1944, la retragerea din oraș, trupele germane au aruncat în aer toate podurile Florenței, cu excepția lui Ponte Vecchio, cruțat, potrivit tradiției, la ordin de sus.
Dincolo de râu, Palatul Pitti găzduiește mai multe muzee, iar în spatele lui, Grădinile Boboli urcă pe deal, cu statui, fântâni și grote.
Apusul de pe Piazzale Michelangelo
Seara, florentinii și turiștii urcă la Piazzale Michelangelo. Terasa de pe deal oferă priveliștea completă a orașului, cu cupola, Palatul Vechi și podurile peste Arno, colorate în portocaliu la apus. Cu 10 minute de urcat în plus, biserica San Miniato al Monte, una dintre cele mai frumoase din Toscana, e mai liniștită, iar seara călugării cântă slujba în gregoriană.
Biftecul florentin și lampredotto
Bistecca alla fiorentina e o friptură de vită groasă de 3-4 degete, cu os, tăiată din carne de la rasele toscane, frigeată pe jar câteva minute pe fiecare parte și servită în sânge. Se comandă la kilogram, de obicei pentru 2 persoane. Ospătarii refuză, cu un aer jignit, să o gătească bine făcută.
Mâncarea de stradă a orașului e lampredotto, o parte a stomacului de vită, fiartă îndelung, tăiată fâșii și servită într-o chiflă, cu sos verde. Ribollita, o supă groasă de legume, fasole și pâine veche, și înghețata, inventată, spun florentinii, chiar la curtea Medici, completează meniul.
Organizarea drumului
Trei zile ajung pentru principalele muzee și biserici, iar a patra zi permite o ieșire la Pisa, la Siena ori prin dealurile podgoriilor din Chianti, la o oră de mers. Primăvara și toamna sunt anotimpurile ideale. Vara, căldura din oraș trece des de 35 de grade, iar aglomerația e maximă. Biserica Santa Croce, cu mormintele lui Michelangelo, Galileo și Machiavelli, și piața Signoria, cu statuile ei în aer liber, merită păstrate pentru dimineața devreme, înainte de sosirea grupurilor, când Florența seamănă, pentru o oră, cu orașul liniștit pe care l-a cunoscut Stendhal.
